De pe băncile şi scaunele din piele ale Parlamentului pe băncuţele modeste ale SNSPA-ului…dl. Kelemen Dany Hunor, candidatul la preşedinţie din partea etnicilor maghiari încearcă să se facă vizibil pe scena politică de la nivelul facultatii, promovand un slogan pe cât de lung pe atât de greu de reţinut.
Astfel, domnule Dany Kelemen, ce înseamnă pentru dumneavastra conceptul de normalitate? Această normalitate de care spuneţi dumneavastra are valențe diferite pentru fiecare dintre noi…fara a ajunge la un consens în această privinţă. Dar să nu batem apa-n piuă şi să facem o analiză sumară a ceea ce îşi propune domnul de faţă pentru următorii 5 ani.
Ceea ce iese oarecum în evidenţă, referitor la programul sau electoral şi care tot la fel se scaldă într-o notă de incertitudine este faptul că dânsul pledează, după cum a şi afirmat, pentru”un mediu înconjurător mai sănătos pentru mine şi colegii mei” oare cum veţi reuşi să faceţi acest lucru? O soluţie ar fi să dazafectati principalele fabrici industriale care au un grad ridicat de poluare, dar mai există o problemă… dacă acestea vor fi închise atunci criza din România va fi tot mai acută. Însă mai bine săraci şi sănătoşi decât să trăim într-un mediu poluat ce părere aveţi? Şi încă ceva…o idee bună ar fi ca într-un weekend să circule maşinile cu numere pare şi în următorul maşinile cu numere impare… ups! Aşa se făcea pe vremea răposatului nea’ Ceaşcă… dar după cum ştim, tot ce e vechi este şi bun!
Totuşi ne plecăm în faţa dumneavastra pentru excepţionala idee de a extinde cantina SNSPA!
Smurfette
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu