joi, 7 ianuarie 2010

De vorbă cu Alin Oprescu!

Smurfette: Bună ziua, dl. Oprescu! Mă bucur că aţi fost de acord să daţi acest interviu pentru Zoo Politicon, informându-ne cititorii în legătură cu programul electoral pe care dv. vi l-aţi propus în această campanie electorală.
Alin Oprescu: Bună ziua dv. şi cititorilor dv!
S: Mai întâi de toate, după cum am putut afla dintr-un comunicat de presă, dv aţi fost puţin ”deranjat” de articolul ce a apărut în ziarul nostru referitor la strângerea de semnături false necesare pentru participarea la alegerile prezidenţiale. Consideraţi că acest articol v-ar fi creat o imagine negativă în rândul studenţilor din SNSPA?
A. O.: În cazul în care în articolul de faţă nu s-ar fi discutat de acuzaţiile de strângere de semnături false de către candidatul real, Sorin Oprescu, atunci acest articol sigur m-ar fi discreditat, însă, dacă s-ar fi făcut referire la semnăturile pe care le-am strâns eu în cadrul facultăţii, atunci am fi putut să le verificăm pe fiecare dintre ele şi am fi ajuns la concluzia că acestea nu pot fi false şi, deci, acest articol s-ar fi bazat pe un neadevăr şi atunci mi-ar fi creat o imagine negativă.
S: Lămurind aceste neînţelegeri, putem trece la următoarea etapă a interviului nostru. Referindu-ne la campania pe care dv. împreună cu echipa dv. o desfăşuraţi în cadrul SNSPA-ului, puteţi să-mi daţi mai multe informaţii legate de ceea ce v-aţi propus să faceţi?
A.O.: Campania mea a început aparent, puţin mai târziu decât celelalte pentru că, dacă ceilalţi au considerat ca prim pas să-şi lanseze candidatura, lucru pe care eu nu l-am considerat necesar, eu am început să fac campanie, dar altfel. Eu am făcut o acţiune de atragere a atenţiei pe anumite probleme ale facultăţii şi am făcut o listă cu aceste probleme: cea a numărului de credite, a orarului. Principalul scop al acestei campanii nu este de a face doar un joc, ci să depăşesc un pic jocul ăsta, să facem şi o acţiune propriu-zisă pentru student, care să-şi găsească o continuitate şi după jocul ăsta. Am vrut să adun pe blogul: vremsiguranta.blogspot.com idei de la studenţi... unde ei pot să-şi exprime ideile şi să specifice problemele cu care se confruntă în cadrul facultăţii, iar la sfârşit le putem aduna pe toate pe o listă şi aşa îşi pot găsi o rezolvare mult mai rapidă.
S: Sunt sigură că studenţii din SNSPA întâmpină o serie de probleme, însă ar trebui să existe una prioritară, pe care dv să vă axaţi şi şa-i găsiţi o soluţie. Care ar fi aceea?
A.O.: Dintre toate problemele identificate până în acest moment am ales să o rezolv pe aceasta a creditelor, pt că există o rezolvare la care ne-am gândit în detaliu.Soluţia propusă se referă la faptul că la sfârşitul semestrului 1 voi face o cerere pentru ca la inceputul semestrului 2 să se afişeze la secretariat o listă cu cei în pericol de a nu intra în licenţă pt că nu îndeplinesc nr de credite. Dar soluţia principală este legată de acea fişă de opţionale, care e o foaie trasă la imprimantă cu un tabel care conţine numele disciplinei şi un A sau un B şi atât..chestia asta ar trebui înlocuită de o broşură care să conţină fiecare materie, cu fiecare profesor ce ţine cursul şi seminaristul, eventual; să cuprindă şi o tematică a cursului şi în cazul în care este la una dintre cele 3 specializări să apără numărul de credite pt fiecare în parte. Pt măsura asta cu broşura se va face o petiţie, care va fi înaintată conducerii facultăţii la care va fi adăugată şi o listă cu minim 100 de semnături ale studenţilor .
S: Care este sloganul pe care vă bazaţi toată campania electorală ?
A.O.: Sloganul nostru este :”Hai să luptăm împreună! Hai SNSPA!”
S: Cum de v-aţi gândit să adoptaţi o asemenea idee în campania electorală?
A.O.: Pt mine şi echipa mea ne-a fost clară de la bun început legătura dintre mine şi Sorin Oprescu, dacă acesta ar veni în SNSPA şi ar aplica programul său electoral, cred că ar putea arăta aşa şi programul său politic...e o chestie foarte generală, nu măsuri propriu-zise, ci doar principii. Şi noi ne-am gândit să ne adresăm studenţilor din SNSPA cu ceva palpabil, adică, eu cred că ar trebui să câştig pt că eu am venit cu o propunere concretă pt toată lumea şi ca măsură principală pe care eu cred că o pot lua este cea a rezolvării problemei creditelor, restul sunt măsuri secundare.
S.: Pe de altă parte, studenţii din SNSPA cum se pot implica în această campanie?
A.O.: Din punct de vedere electoral, mă pot vota pe mine iar din punct de vedere practic, să nu lase demersul ăsta necontinuat după terminarea campaniei electorale sau după ce eu voi termina facultatea. Important este să fie un consiliu al studenţilor permanent, în care membrii să fie aleşi democratic iar aceştia să se implice cu adevărat în ceea ce fac.
S.: În final, dacă doriţi să transmiteţi vreun mesaj studenţilor din SNSPA, puteţi să o faceţi acum!
A.O.:În primul rând le tranzmit să viziteze blogul nostru vremsiguranta.blogspot.com, pentru că e un blog unde au dreptul să se plângă, să-şi spună toate problemele cu care se confruntă în facultate.
În al doilea rând, le cer votul pentru că sunt singurul candidat care vine cu o problemă reală şi sunt singurul care vine şi cu o soluție la acea problemă, cred că pe toți ne interesează şi ne afectează problema creditelor iar eu sunt cel care o poate rezolva. Hai SNSPA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu