miercuri, 6 ianuarie 2010

Hai România!

Campania electorală din această toamnă are o caracteristică aparte, aducând în prim-plan o serie de sloganuri care mai de care mai inventive şi mai uşor de reţinut de către electorat şi care au un numitor comun, reprezentat de nota optimistă în care acestea transmit mesaje referitoare la situaţia dificilă în care se află România în această perioadă.
Se pare că Sorin Oprescu sau preşedintele-antrenor, cum îi place să fie numit, iese în faţă cu un slogan simplu, care ne poate duce cu gândul la mai multe semnificaţii. Astfel, dacă dumneavastră sunteţi preşedintele – antrenor, atunci întreaga populaţie a României ar putea fi comparată cu echipa natională de fotbal iar sloganul propus de dumneavastră: “Hai România!” se încadrează perfect în cadru, fiind ca o motivaţie pentru „jucatori” să iasă învingători din acest meci, reprezentat de criza în care ne aflăm cu toţii. Însă, istoria ne-a demonstrat contrariul. Cu tot sprijinul de care s-a bucurat echipa noastră de fotbal nu a reuşit să se califice nici de data asta la mondiale iar antrenorul a dat gres. Acum rămâne de văzut dacă dumneavastră ca şi preşedinte- antrenor veţi reuşi să mobilizaţi populaţia şi să câştigaţi meciul, strigând „Hai România!”.
Programul electoral al domnului Oprescu cuprinde o serie de promisiuni şi cuvinte frumoase legate de ce se va întâmpla dacă dânsul va ocupa fotoliul prezidenţial, vorbind şi de cât de bine o să ne meargă pe plan intern cât şi extern in urmatorii 5 ani, însă după cum se spune în popor: vorba multă, sărăcia omului!

Smurfette

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu